|
||||
| Aventura şerifilor în Europa s-a încheiat |
| Rubric - Sport |
|
Multipla campioană a Moldovei la fotbal, Şerif Tiraspol, a cedat în ultimul meci din cadrul Europa League, pe care l-a disputat în deplasare împotriva turcilor de la Fenerbahce. Deşi acest meci era vital pentru reprezentanta ţării noastre în vederea accederii în primăvara europeană, jucătorii lui Leonid Kuciuc au jucat extrem de atent în apărare şi nu şi-au creat nici o ocazie clară de gol. Aveai impresia că sarcina principală a antrenorului şi a echipei întregi a fost să nu primească multe goluri, ceea ce le-a şi reuşit. Însă pentru a te califica mai departe trebuie să joci îndrăzneţ, iar cu o echipă ca Fenerbahce este nevoie să te autodepăşeşti pentru a demonstra un rezultat bun. Însă jucătorii tiraspoleni au terminat onorant prima participare în grupele unei comeptiţii europene ocupând locul trei, astfel devansând-o pe mult mai cunoscuta echipă Steaua Bucureşti. În această grupă Şerif a acumulat 5 puncte, cu unul mai mult decât echipa bucureşteană, care nu a reuşit nici o victorie în această competiţie. Din această grupă merg mai departe Fenerbace (Istanbul), şi Twente (Olanda).
Set as favorite
Bookmark
Email this
Hits: 113 Comments
(0)
|




